media
РЕПУБЛИКА СРБИЈА
АУТОНОМНА ПОКРАЈИНА ВОЈВОДИНА

Покрајински секретаријат за образовање, прописе, управу и националне мањине – националне заједнице

Persoanele salariate la funcţii de conducere


Žolt Sakalaš


Zsolt Szakállas, subsecretar

Născut în anul 1984 la Novi Sad. Liceul „Svetozar Marković” din Novi Sad l-a frecventat în limba maghiară. A studiat la Facultatea de Drept a Universităţii din Novi Sad.


În perioada studiilor şi în urma absolvirii, s-a perfecţionat la facultăţi din Germania (Campus Europae) şi Ungaria. În anul 2008 a obţinut titlul de licenţiat în drept, iar în anul 2010 şi-a încheiat studiile master şi a devenit deţinătorul premiului de excepţie pentru succesul obţinut în cursul studierii la Universitatea din Novi Sad. Bursier al Bundestag-ului (IPS) devine în anul 2011. Experienţă în muncă a obţinut la Tribunalul Comunal din Novi Sad, în calitate de stagiar-voluntar, iar apoi, din anul 2009 – cu mici pauze – în administraţia provincială. A absolvit Academia Diplomatică a Ministerului Afacerilor Externe a Republicii Serbia. Pe lângă limba maternă - limba maghiară şi limba sârbă, vorbeşte cursiv limba engleză şi limba germană, dar înţelege şi limba franceză.




Biljana Kašerić


Biljana Kašerić, secretar provincial adjunct interimar pentru educație

Născută în anul 1964, la Prijepolje, unde a obţinut absolvit şcoala medie, profilul matematică, la Centrul de Educaţie „Branko Radičević”, obţinând titlul colaborator matematică-tehnică.


Şi-a luat licenţa la Facultatea de Ştiinţe Naturale-Matematici din Novi Sad, denumirea de specialitate – profesor de fizică. A promovat examenul de licenţă pentru profesori şi examenul pentru munca în organele de stat.
A fost profesoară de fizică la Şcoala Elementară „Jovan Popović” din Novi Sad, unde între anii 2007- 2010 a fost şi director ajunct. Din anul 2010 a fost inspector şcolar în Administraţia orăşenească pentru educaţie din Novi Sad. Înţelege limba rusă şi limba engleză. Trăieşte în Novi Sad.




Slađana Jovetić


Slađana Jovetić, secretar provincial adjunct interimar pentru administraţie

S-a născut în anul 1968, la Bačka Topola. Este licenţiată în drept.Din anul 1996 lucrează în organele administraţiei P.A. Voivodina, la diferite activităţi administrative.


În perioada 2001 - 2016 a efectuat activităţi de secretară a Comisiei de examen pentru susţinerea examenului de stat de specialitate, secretară a Comitetului de examen pentru susţinerea examenului de capacitate jurisdicţională, precum şi secretară a Comisiei de examen pentru susţinerea examenului de licenţă pentru profesori, educatori şi colaboratorii de specialitate.




Tijana Pavlov
Tijana Pavlov, secretar provincial adjunct interimar pentru reglementări

S-a născut la Novi Sad, pe date de 18.04.1973. A absolvit şcoala elementară la Petrovaradin, Liceul din Sremski Karlovci, iar licenţa şi-a luat-o în anul 2001, la Facultatea de Drept din Novi Sad. În acelaşi an s-a angajat la Secretariatul pentru Urbanism, Activităţi Locative şi Protecţia Mediului al Oraşului Novi Sad, iar din iulie 2005 este angajată în Administraţia Orăşenească pentru Activităţi Edilitare a Oraşului Novi Sad,

în calitate de colaborator de specialitate independent la activităţi de ocupare a spaţiilor publice. Un an mai târziu, a fost numită şefă a secţiei pentru ocuparea spaţiilor publice. În anul 2007 este numită şefă a Administraţiei Orăşeneşti pentru Cultură a Oraşului Novi Sad. În anul 2011 este numită şefă a Administraţiei Orăşeneşti pentru Urbanism şi Activităţi Locative a Oraşului Novi Sad, iar în cursul anului 2012 a exercitat funcţia de membru în Consiliul Orăşenesc al Oraşului Novi Sad, însărcinat cu activităţi de administraţie şi reglementări şi a fost angajată la Î.P. "Poslovni prostor" din Novi Sad. Din data de 1.12.2012 exercită funcţia de secretar provincial adjunct pentru educaţie, administraţie şi reglementări.
Este căsătorită şi are un copil.



Livia Korponai
Livia Korponai, secretar provincial adjunct interimar pentru finanţe

S-a născut la Senta, în anul 1983. Şcoala medie de economie a absolvit-o la Bečej. Şi-a luat licenţa în anul 2007, la Facultatea de Economie din Subotica, specializarea Finanţe şi contabilitate. Studiile academice ‒ master cu programul de studii Contabilitate şi audit, le-a absolvit în anul 2009 la aceeaşi facultate. După încheierea studiilor a lucrat şapte ani în sectorul privat. Vorbeşte limba engleză. Trăieşte la Bačko Petrovo Selo.



 Milinka Chrtǎn

Milinka Chrtǎn, secretar provincial adjunct interimar pentru minoritățile naționale – comunitățile naționale

S-a născut în anul 1978 la Novi Sad. Școala elementară a frecventat-o în limba slovacă la Kisač, iar școala medie, Școala de Tehnică „Jovan Vukanović”, la Novi Sad. A absolvit Facultatea de Teatru și Teatru de Păpuși a Academiei de Arte din Bratislava în anul 2001.

A absolvit cursurile din Bazele jurnalismului pentru presă, TV și Radio „Žurškola”, organizate de Consiliul Național al Minorității Naționale Slovace, casa de editură „Hlas ľudu”, și Redacția în limba slovacă a Radio-televiziunii Novi Sad. A lucrat voluntar în Serviciul public mediatic TV Vojvodina, a lucrat la Radio Kisač, apoi în instituția de radiodifuziune Radio Novi Sad în cadrul redacției în limba slovacă. Este activă în domeniul creației teatrale și manifestărilor culturale. Trăiește în Kisač. Este căsătorită și are doi copii.


02.08.2017